Starea ei de oboseala se datora acelui inel pe care-l purta de cand bunica ei il daruise acum 10 ani, de ziua ei… Bunica murise oarecum tanara, singura si mohorata. Cumva, in adancul ei, sperase ca odata ce se desparte de un inel ca acela, viata sa avea sa se schimbe radical in bine. In schimb, murise inexplicabil a doua zi dupa ce-i daruise inelul…
Ar fi vrut sa dea timpul inapoi si sa nu fi acceptat darul bunicii, dar era deja prea tarziu. Stia ca odata cu inelul, responsabilitatea bunicii i se transferase ei. Acum trebuia sa gaseasca un predecesor care sa fie in stare sa gaseasca raspunsul la intrebarea ce macina oamenii de pretutindeni: ce este fericirea adevarata?
Ea obosise in a cauta raspunsul pentru ca nimeni nu stia sa explice ceea ce simtea. “Cuvintele sunt de prisos” spuneau unii. Altii dadeau raspunsuri minimalistee la sentimente prea profunde pentru a putea fi explicate. Altii spuneau ca exista legende ce vorbesc despre fericire si inelul sacru al fericirii supreme, spunand de altfel ca era doar un mit nefondat, pentru ca acel inel de fapt nu exista.
Atunci a realizat ca avea in posesie o legenda si gandul o speria. Nu se simtea pregatita pentru o astfel de misiune… Conform legendei, acel om ce poate trai si simti cu adevarat fericirea suprema va face inelul sa dispara pentru totdeauna.
Marseilles poate ca nu era cel mai potrivit loc pentru raspunsuri. Industrialismul fortat al locului facuse oamenii sceptici si reci. Asadar, leaganul copilariei sale parea a fi locul cel mai bun de unde sa-nceapa in speranta ca Montmartre ar fi putut fi acel loc care-i va oferi un raspuns mai elocvent. Sau macar un pas inainte in misiunea imposibila ce i se asternuse-nainte.
Ajunsa acolo, inelul incepuse sa isi schimbe culoare si starea ei de spirit se ameliora. Nu mai simtea oboseala. Totul era mai clar de cand coborase din tren. Aerul era curat si dens iar cladirile parca isi spuneau dramele si povestile de dragoste. Oamenii spuneau ca fericirea suprema e atunci cand totul in viata ta are un sens si tot ce te-nconjoara spune o poveste cu inceput si sfarsit fericit. Orice poveste frumoasa trebuia sa aiba si un sfarsit…
Raspunsul la intrebarea ei era simplu… Fericirea suprema consta in micile lucruri care te fac fericit. Mersul descult pe iarba, o plimbare cu barca, mirosul cafelei de dimineata, mirosul pe care-l are roua florilor sau aroma ierbii proaspat cosite… Toate acele mici placeri ale vietii erau raspunsul la fericirea suprema. Era foarte fericita ca gasise raspunsul, dar pana sa isi revina din euforia ce o acaparase, inelul sacru ii disparuse deja de pe degetul mijlociu…
Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 25
