Ma gandesc aici la chestii de publicitate outdoor de genul panourilor de teaser in mediile frecventate de tineret sau in jurul “stupurilor” corporatiste… Evenimentul merita si expunere offline, nu doar exclusiv online, la urma urmei, cu toate ca se desfasoara pe net. Mai pregatim un stand, mai dam niste autocolante pentru participanti, sustinatori, fani sau pur si simplu curiosi. Chestii de genul asta, care sa-mi dea ocazia sa pun fata-n fata omul cu materialul fara sa ne-ascundem nicicare-n spatele unui monitor…

Cel mai probabil mi-ar place sa colaborez si sa dezvolt strategia, design-ul si chestiile de finete cu oamenii de la PR Wave :) Poate si cu cei de la Radio Lynx pentru concursuri promotionale exclusive si alte chestii de genul asta. Cam asta m-as vedea facand…

Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 29

In 20 de ani, tehnologiile de stocare disponibile pentru noi, masele doritoare de jocuri si filme si muzica s-au dezvoltat atat de rapid si de puternic incat am ajuns in punctul de a nu mai fi in stare sa umplem un hard-disk indiferent cat de mult ne chinuim sa facem asta.

Capacitatea de stocare a crescut exponential in timpi foarte scurti si in momentul de fata ma gandesc ca dupa stocarea virtual nelimitata in Cloud nu mai poate veni decat un val de hard-disk-uri SSD. Avand in vedere cresterea de 20 de ani incoace, nu m-ar mira sa vedem intr-un an, doi SSD-uri de 2, 3, 5 terra la preturi comparabile cu hard-urile pe eSATA de-acum.

SSD-uri de calibru mare ma vad folosing in viitor. Si asta m-astept sa vad in curand, in vre-un an, doi prin magazine la promotii. Cloud-ul inca mai are probleme semnificative la accesarea informatiei, din cauza ca fisierele-s salvate distribuit. Si mie daca-mi trebuie aventurile lui Nastratin Hogea acum, vreau toate capitolele odata, nu doar capitolele 2, 7 si 14, ca la restu’ e picat server-ul de intermediere…

Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 27

Randurile care urmeaza sunt menite sa te faca sa-ti scoti capul din locul in care-l ai afundat in momentul de fata si sa realizezi ca fara ajutorul tau, tara asta se va duce de rapa. Economic vorbind.

Importam legume, fructe si carne din strainatate in draci. O importam pentru ca e marginal mai ieftina decat daca am cumpara aceleasi produse crescute in propria noastra ograda. Pentru diferenta aceea infima de bani – raportat la unitate sau kilogram – ne-am invatat cu ardei gras de Turcia, pui unguresc, cremwursti din polonia, struguri grecesti, castraveti bulgaresti, BMW-uri si Audi-uri fabricate acum 8 ani de zile, genti Louis Vuiton si alte cele.

De ce facem treaba asta? Pentru ca ni s-a spus noua ca produsele din strainatate-s mai de calitate? Da si nu. Sunt mai ieftine, da. Dar nu sunt mai sanatoase. Si nici nu-ti satisfac nevoile mai mult decat orice produs romanesc ar concura cu el, in principiu. Ar trebui sa pricepem ca in stilul asta, o sa ajungem sa punem pe masa de Craciun plastic tocat din Polonia in loc de cartabos sau sarmale cu varza din Armenia. Si atunci ma-ntreb: ce sarbatori or mai fi si-alea?

Nu stiu voua cum vi se par lucrurile, dar mie nu-mi surade ideea sa dau azi 2 lei mai putin pe kilogramul de carne ca sa dau peste o luna 2 milioane mai mult pe medicamente pentru regenerarea ficatului, de exemplu. Cam toata carnea venita din import e tratata cu chimicale si hormoni. De-abia am ajuns la greutatea la care vreau sa fiu. Are sens sa bag hormoni somatotropi sintetici ca sa ma umflu iar cat o balena esuata? Pentru ce, pentru 2 lei mai putin la kilogram?

Eu cumpar produse romanesti. Si nu le cumpar pentru ca-s mare nationalistu’ lu’ Peste Prajit, ci pentru ca producatorul roman e suficient de amarat incat sa fie fortat sa-si creasca  legumele, fructele si animalele natural. Sau ma rog, mai natural… Ca toate chimicalele, tratamentele si ingrasamintele alea costa o caruta de bani. Bani pe care micul intreprinzator local, de exemplu n-are de unde sa-i scoata. Si-atunci, ca sa supravietuiasca, produce cat mai natural cu putinta, ceea ce face mancarea mai sanatoasa si mai gustoasa in acelasi timp. Si face asta fara sa expuna marfa pe care o cumpar la toate chimicalele posibile si imposibile din lume…

Ma gandesc la viitorul si la sanatatea mea si a familiei. Si poate-ar fi bine sa mai faceti si voi macar din cand in cand treaba asta macar atunci cand va vedeti in magazin, printre rafturi…

Articol scris pentru superblog 2012 – etapa 26

Ar fi vrut sa dea timpul inapoi si sa nu fi acceptat darul bunicii, dar era deja prea tarziu. Stia ca odata cu inelul, responsabilitatea bunicii i se transferase ei. Acum trebuia sa gaseasca un predecesor care sa fie in stare sa gaseasca raspunsul la intrebarea ce macina oamenii de pretutindeni: ce este fericirea adevarata?

Ea obosise in a cauta raspunsul pentru ca nimeni nu stia sa explice ceea ce simtea. “Cuvintele sunt de prisos” spuneau unii. Altii dadeau raspunsuri minimalistee la sentimente prea profunde pentru a putea fi explicate. Altii spuneau ca exista legende ce vorbesc despre fericire si inelul sacru al fericirii supreme, spunand de altfel ca era doar un mit nefondat, pentru ca acel inel de fapt nu exista.

Atunci a realizat ca avea in posesie o legenda si gandul o speria. Nu se simtea pregatita pentru o astfel de misiune… Conform legendei,  acel om ce poate trai si simti cu adevarat fericirea suprema va face inelul sa dispara pentru totdeauna.

Marseilles poate ca nu era cel mai potrivit loc pentru raspunsuri. Industrialismul fortat al locului facuse oamenii sceptici si reci. Asadar, leaganul copilariei sale parea a fi locul cel mai bun de unde sa-nceapa in speranta ca Montmartre ar fi putut fi acel loc care-i va oferi un raspuns mai elocvent. Sau macar un pas inainte in misiunea imposibila ce i se asternuse-nainte.

Ajunsa acolo, inelul incepuse sa isi schimbe culoare si starea ei de spirit se ameliora. Nu mai simtea oboseala. Totul era mai clar de cand coborase din tren. Aerul era curat si dens iar cladirile parca isi spuneau dramele si povestile de dragoste. Oamenii spuneau ca fericirea suprema e atunci cand totul in viata ta are un sens si tot ce te-nconjoara spune o poveste cu inceput si sfarsit fericit. Orice poveste frumoasa trebuia sa aiba si un sfarsit…

Raspunsul la intrebarea ei era simplu… Fericirea suprema consta in micile lucruri care te fac fericit. Mersul descult pe iarba, o plimbare cu barca, mirosul cafelei de dimineata, mirosul pe care-l are roua florilor sau aroma ierbii proaspat cosite… Toate acele mici placeri ale vietii erau raspunsul la fericirea suprema. Era foarte fericita ca gasise raspunsul, dar pana sa isi revina din euforia ce o acaparase, inelul sacru ii disparuse deja de pe degetul mijlociu…

Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 25

Cel mai probabil mi-as invarti intentionat rotile sanatoase-ntr-un mediu usor neprietenos. Accidentat destul incat alte masini sa nu poata sa-mi perturbe linistea cu tobe fisurate, esapamente sport, manele din boxe sau cu motoare supraturate. Un loc suficient de provocator incat sa ma tina-n viteza, dar care sa ma lase sa-mi vad si de timpii mei de injectie. Macar din cand in cand…

Mi-as face timp pentru micile placeri ale motorului in 4 timpi. Poate chiar pentru plimbari, pentru aventuri si pentru edpeditii de explorare-n necunoscut. Incet si putin, dar sigur. La urma urmei nu-i nici o graba. Si nu-i nimic care sa-mi poata sta in cale sau sa ma avarieze. Atata timp cat in interiorul meu spatios si comfortabil simt ca ar trebui sa merg inainte, exact asta voi continua sa fac. Incet si putin, dar sigur…

Da… As fi fost un Hilux…

articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 24

Sa zicem ca n-ar fi existat procesoarele, placile de baza, mediile de stocare si placile video. Din mecanica, telefonie si chimie s-ar fi dezvoltat tehnologiile uterioare, zic eu. Pe baza de electricitate, reactii fizice si chimice. Bazate pe conversie, stocare si transfer de energie, dispozitivele rezultate ar fi indeplinit scopuri extrem de precis definite. Si aparatele astea ar fi dus tehnicile si tehnologiile de procesare in mediile de productie la un nivel de randament foarte ridicat. Din acelasi motiv, majoritatea dispozitivelor de procesare ar fi fost statice. Cu comanda pe baza telefonica, control pe baza de valve, supape si comutatoare electrice si mecanice. Si proces optimizat de productie mecanica, automatizat de la materie prima la produs finit. 

In timp, replicarea mecanica a miscarilor dispozitivelor ar fi ajuns sa fie definibila si controlabila pe baza numarului si secventei impulsurilor electrice, cu nucleu de prelucrare si procesare pe baza de reactie chimica, astfel incat comanda ar fi venit pe baza de impuls electric, declansand mecanic o actiune predefinita a utilajului. In urma reactiei dintre transferul electricitatii prin liantul reactiv chimic, cantitatea si densitatea produselor de reactie chimica ar fi declansat pe baza de senzori de presiune oprirea procesului mecanic de procesare. Si in timp, dispozitivele ar fi ajuns sa aiba portabilitate si sustenabilitate prin dezvoltarea si optimizarea tehnologiilor de conversie si stocare energetica de natura electro-chimica. Practic, procesarea logica ar fi fost inlocuita ulterior de secventialitatea mecanica pre-controlata si pre-definita.

Intr-o astfel de lume, pe post de magazin online ar fi fost librarii cu manuale de constructie pentru diferite dispozitive. Lumea n-ar mai fi trecut prin epidemii de obezitate, crize financiare sau stupidizare acuta, pentru ca toti am fi fost mult mai activi fizic, psihic si mental. Si poate ca-ntrun fel sau altul, poate ne-ar fi fost chiar mai bine-asa…

articol scris pentru superblog 2012 – etapa 23

Mi-am pus in gand sa termin seria lui Orson Scott Card. Am “Copiii Mintii” luata imprumut de ceva vreme deja – poate chiar prea multa – de la Richie. Mai am de citit din ea o buna bucata ca sa merg cu povestea lui Ender pana la capat. Si o sa fac asta!

Cum, cand si unde probabil ca se vor elucida undeva inainte de apocalipsa, odata cu venirea mult asteptatului concediu. Mai mult ca sigur voi citi din pat cartea asta, cu becuri de schimb pentru veioza de pe noptiera. Dar unde mi-ar place in mod deosebit sa fac asta ar fi aici:

Locul asta mi-ar place foarte mult pentru citit pentru ca are:

• spatiu simplu, retras si solid dar primitor in acelasi timp
• perinuta comoda, ca sa nu-mi trebuiasca sa ma tot fatai de colo-colo sa-mi gasesc locul
• natura, aer curat, lumina naturala si un simt general de liniste si soliditate
• lipsa totala de acoperire pentru internet sau telefon mobil ca sa nu ma deranjeze nimeni si nimic

Dac-ar fi sa v-alegeti o carte si-un loc special – doar al vostru – pentru citit, care-ar fi acestea? Considerati-o un fel de leapsa la liber, daca vreti

Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 22

Ulterior, cand venise tata de la Timisoara prin vant si ploi din delegatie, ma miram in toate felurile de ce a adus cu el niste cutii, mari si televizor nou. Sau de ce in cutie e alta cutie de tabla. Sau de ce baga el cabluri in cutia aia. Si de ce are butoane si luminite. Sau ce fel de televizor o fi fost ala. Ulterior am invatat ce e si am memorat mecanic ce am de facut ca sa ma joc jocul ala cu omuletul si bombitele dupa ce-mi terminam temele. Si cred ca singura data cand am fost mai curios, mai mirat si mai intrigat de-atat fusese cu jumatate de an inainte, cand se-ntorsese cu ananas din Turcia…

Revenim… 

Tehnologic vorbind, la vremea respectiva nici nu cred ca muritorul de rand din Romania avea vreo idee ce era internet-ul. Zic asta-n ideea in care in 1992, cand se-ntamplau toate astea, lumea de-abia incepea sa-si instaleze telefonie fixa in case. La filme pe calculator la vremea respectiva nu s-ar fi gandit nimeni. Sau sa te joci un joc impreuna cu altcineva in acelasi timp si in acelasi joc fara sa fiti in aceeasi camera. Ce sa mai vorbesti de luat calculatorul cu tine pe undeva…

Eh, 20 de ani mai tarziu. 2012. Un liceu de informatica, o facultate de economie, un master de sisteme informationale de afaceri. Putem spune ca jocurile din cutia aia de tabla cu butoane m-a determinat sa accept, sa invat si sa asimilez tehnologia. Motiv pentru care am ajuns sa butonez o gramada de dispozitive la ora actuala din care vreau sa mentionez :

-> un telefon Nokia Lumia 800 – telefonul meu in momentul de fata – stie si poate face tot ceea ce acum 20 de ani nu mi-as fi imaginat vreodata sa fie posibil. S-ar fi gandit cineva acum 20 de ani ca va putea sa vada filme, sa sune, sa stea pe internet sau sa se joace impreuna cu alti oameni in acelasi timp oriunde in lume. Si toate astea sa incapa-n buzunar?

-> un aparat foto digital ceva mai vechi, dar inca puternic. Un Panasonic Lumix capatat cadou la 18 ani. 8.1 megapixeli in 2005 au fost totusi ceva si de fapt sunt si acum. Am bagat de-a lungul timpului in buzunar o gramada de asa-zisi fotografi cu DSLR-uri Nikon prin calitatea pozelor pe care le-am facut. Cursurile alea de fotografie din scoala generala au meritat asadar prin simplul fapt ca mi-au gadilat orgoliul…

-> un ultrabook cu valente de gaming. Pentru ca lucrez constant cu calculatorul acum, divertismentul mi-l iau de la calculator din filme si jocuri si vreau sa am o mobilitate cat mai mare cand vine vorba de accesul la informatie bruta si divertisment in volum sau durata de expunere mare.

As fi crezut acum 20 de ani ca voi ajunge sa folosesc intr-atat de mult sau de intens tehnologia? Nu. Dar lucrurile se schimba si ne adaptam din mers. Si-s curios voi cum ati perceput tehnologia cand erati mici si care-au fost primele reactii la lucruri care acum ni se par banale dar atunci erau chestii parca rupte din rai?

articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 21

Pana sa-ti dai seama, te-ai rotunjit ca prin minune peste noapte. Incep sa nu te mai incapa hainele, incepe sa-ti fie incomod sa te uiti in oglinda la fel de admirativ va odinioara si incet incet te ajunge din urma teama aia de penibil, cand ai senzatia ca toata lumea se uita urat la tine atunci cand iti aduci la micul dejun 3 amandine…

Adevarul e ca treburile cam asa stau. Stressul, oboseala si mancatul nesanatos te trag in jos. Si la mandrie si la cantar. Stiu lucrurile astea pentru c-am fost acolo. Din pacate… Dar ulterior am reusit sa dau jos 15 kg in 3 luni de zile. Si am reusit sa fac asta in 3 pasi: 

1) M-am vazut nevoit sa ma duc la nutritionist. Chestie pe care v-o recomand oricand si Avoua daca sunteti in situatia asta. Ca nu-i nicio rusine sa ceri ajutor si sa te lasi ajutat, la urma urmei. Si curele si regimurile astea disociate sau cu prafuri si shake-uri si alte minuni va slabesc in greutate, dar va distrug si organele interne (stomac, fiere, ficat). Si stiu asta dupa analize, ca asta facusem inainte sa trebuiasca sa merg la nutritionist…

2) Am avut o epifanie cand eram la cumparaturile saptamanale la Real si m-am dus si pana la raionul de articole sportive. Initial am zis ca arunc un ochi numai dupa manusi pentru sala pentru cand m-oi hotari efectiv sa-mi deplasez suncile de la domiciliu pana-n locul ala unde sa dau bani lunar ca sa ma tin de treaba. Si dupa ce-am realizat treburile astea-n mijlocul raionului, mi-a sarit in ochi o banca de abdomene dreapta. Nici macar nu stiam de aparatele de fitness disponibile in magazinele real,- la vremea respectiva si-am ramas tare placut surprins. Pretul era mai mic decat abonamentul lunar la sala. Asa ca am luat-o cu tot cu 2 seturi de gantere si manusile pentru care mersesem initial la raion ca sa pot exersa complet acasa fara sa mai trebuiasca sa dau banii pe “prostii”…

3) Mi-am facut un program relativ strict in care am incadrat odata la 2 zile exercitiile cu echipamentul proaspat achizitionat. Secretul cel mai mare a fost sa-mi dau seama ca daca nu ma pot tine nici macar de propriul program, tot ceea ce reusesc sa fac e sa ma mint pe tine insumi si tot ce-am inceput sau incercat sa fac as fi facut degeaba…

Altfel spus, fara alimentatie echilibrata si fara miscare regulata, cu timpul si mintea si corpul ti-o iau incet dar sigur razna. O fi el secolul vitezei, dar nu cred ca asta ar trebui sa faca referire la cate shawarme pe minut esti in stare sa-ti indopi sub nas. Asta e in cel mai fericit caz bravada infantila cu euforia de moment a gustului, ca sa zicem asa. Dar corpul tau cere miscare. Cere antrenarea sau cel putin mentinerea tonusului muscular. Cere oxigenarea creierului. Cere echilibru energetic din mai toate punctele de vedere.

Nu mai am timp sa merg la sala ca sa fac miscare? Asta nu-i o scuza, miscare pot face si-acasa. Ca-mping la gantere, ca dau cu sapa prin gradina, ca fac 2-3 serii de abdomene sau ca mai fac te miri ce prin curte tot miscare se cheama, Chiar numai ca nu trebuie sa mai platesc pe nimeni pentru asta. Si daca eu pot, atunci poti si tu!

Trebuie doar sa vrei sau ai o minte sanatoasa intr-un corp sanatos…
articol scris pentru superblog 2012 – etapa 20

La vremea respectiva, ziarul (sau print-ul – cum i se mai spune acum, de cand toata lumea si-a mutat publicatiile online) era cea mai de incredere sursa aparent impartiala de informare. Stiri de interes national, stiri de interes local, editoriale bine muncite si documentate. Un plus de valoare la informarea si culturalizarea maselor. 

Acum am ajuns sa cumpar un ziar doar daca stiu ca odata cu el primesc ceva ce pot obtine doar de acolo: indiferent ca-i vorba de informatie anume (de genul bursei locurilor de munca pe plan local), de albumul nou al lui Spike sau Guess Who sau un cd cu filme romanesti de colectie. Pentru orice altceva avem acum cate un magazin online. Practic, pentru mine, ziarele au intrat in aceeasi categorie de necesitate cu o multifunctionala in promotie: nu cumpar decat daca nu am alta optiune. Chiar daca ar fi oferte HP de nerefuzat… Si asta pentru ca in ochii mei raportul dintre investitie si beneficiu total nu justifica sub nici o forma cheltuiala sau efortul…

In timp, arhaicul ziar si-a pierdut din interes, ochiul cetateanului fiind din ce in ce mai atras de culorile televizorului, cu toata valva si divertismentul sau. De cand s-au infipt televiziunile-n informatie (undeva putin dupa ’96), ziarele au inceput sa piarda teren. Procesul tehnologic de colectare, procesare si distributie a informatiei din ziare nu mai putea face fata materialelor audio-video.

Incet incet, televiziunile au luat locul presei scrise in ceea ce priveste distributia de informatie catre mase. Intr-o lupta din care nu puteau iesi invingatori, ziaristii au schimbat tactica si pentru prima data, undeva prin perioada aia de dula ’96 am vazut ziare color. Si in acelasi timp, subiectele s-au diversificat, calitatea articolelor a scazut. Ziaristii au facut ceea ce au crezut necesar ca sa supravietuiasca. Si nu cred ca i-ar putea invinui cineva pentru asta.

De aici pana la Click si CanCan n-a fost decat un pas mic cu un picior in groapa. Acum, totate publicatiile de tipar se muta in online, unde in loc sa se adapteze la noile reguli ale jocului, o tin in acelasi stil. Si din pacate, la fel ca un pacient cu Alzheimer cronic, fac incet dar sigur un pas inainte. Aceeasi groapa, celalalt picior…

Articol scris pentru Superblog 2012 – etapa 19